ETICHETA SERVIRII VINULUI

„Vinaria Purcari” duce mai departe străvechea tradiţie a vinificaţiei moldoveneşti. Cu o experienţă considerabilă, cunoştinţe vaste şi înţelegând care sunt avantajele noastre istorice, adunăm în jurul nostru oameni care să ne ajute să continuăm în chip creativ tradiţia. Vinul este munca şi pasiunea noastră. Pentru a aprecia pe deplin rafinamentul şi caracterul unic al vinurilor de Purcari, vă prezentăm regulile de servire ale vinurilor noastre.

Sfaturi practice de servire a vinurilor de Purcari

CABERBET-SAUVIGNON de PURCARI
Caşcavalul francez şi bucatele alese din carne roşie (ovină sau bovină) vor fi mai apetisante şi mai delicioase dacă se vor servi cu un vin roşu sec de Purcari.

CAHOR de PURCARI
Acest vin se potriveşte perfect cu diferite tipuri de dulciuri – nuci cu miere, chec, turte şi rulade dulci, inclusiv cafea, fructe şi îngheţată.

CHARDONNAY de PURCARI
Acest vin galben-auriu însoţeşte perfect diversele preparate din peşte, caşcaval tare, deserturile de fructe. O astfel de masă sărbătorească, alături de vinul potrivit, rămâne de neuitat.

MERLOT de PURCARI
Se acordă perfect cu mâncăruri calde din carne, precum biftecul de porc sau fileul uşor, şniţelul sau friptura de viţel, inclusiv bucatele preparate la grătar, din creier, rinichi sau ficat.

PINOT NOIR de PURCARI
Gustul picant catifelat al acestui vin sec natural, în acord cu bucatele exotice din vânat, pasăre, ciuperci, anghinare, sparanghel , vor satisface cele mai rafinate gusturi.

SAUVIGNON de PURCARI
Servind acest vin cu salată de legume proaspete, gustări reci din carne, peşte la aburi sau fructe de mare, vă veţi simţi sărbătorit din toate punctele de vedere – gustativ, olfactiv, vizual.

Eticheta servirii vinului propusă de „Vinăria Purcari” (PDF)»



 
Developed by Internet-Moldova